12:14:07 Antrenorii, la scoala | |
Din viitorul sezon, toti
cei care se ocupa de pregatirea echipelor trebuie sa detina minim
licenta C. Antrenorii au fost avertizati inca din timpul
actualului
campionat iar la nivel de judet s-a organizat deja o prima serie de
cursuri. „Avem, dupa aceste cursuri, inca opt licente C", a precizat presedintele Colegiului Judetean al Antrenorilor, Vasile Vamanu, care a continuat: „Numarul participantilor a fost mult mai mare, dar nu s-au mai prezentat la examen. Acestia nu trebuie decit sa vina la testare, nu mai parcurg inca o data cursurile". In timp ce unele echipe au cite doi antrenori cu licenta C, cum este Speranta Raucesti, cele mai multe nu au nici unul. In aceasta situatie se afla 10 formatii din esalonul patru, care au avut reprezentanti la cursuri, dar nu au sustinut testul. Cei care au facut si una si alta sint de la cluburi private (Olimpya Bicaz si Petricica Piatra Neamt) sau din esaloanele superioare. Cum ar fi Ceahlaul, de exemplu, care s-a mai imbogatit cu un licentiat. Acesta provine din rindurile jucatorilor. Este vorba despre Eugen Cebotaru, care se gindeste, iata, la o posibila cariera in antrenorat. Din Liga a IV-a, Speranta Raucesti, Vointa Ion Creanga si Energia Pingarati au antrenori cu licenta C dupa ultimele cursuri. Sursa: www.ziarulceahlaul.ro | |
|
Total comentarii : 0 | |