12:53:32 Rămâne ca înainte, fără turneu play-off! | |
Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal-Neamţ a anulat, ieri, varianta sistemului cu turneu play-off, în stabilirea echipei campioane la finele sezonului în curs. Decizia vine să "dezamorseze" comentariile apărute în ultimul timp, pro şi contra acestei idei de organizare a turneului play-off, între primele patru echipe din clasament la finele campionatului. Preşedintele Ioan Costin Toma asigură că respectiva variantă, de stabilire a câştigătoarei Ligii a IV-a nemţene printr-un turneu play-off, va fi pusă în aplicare începând cu ediţia viitoare a întrecerii judeţene. În anularea variantei, propusă şi anunţată iniţial pe parcursul acestui tur, oficialii de la AJF spun că au trebuit să ţină cont de mai multe aspecte. Dar în special de solicitarea înaintată de nouă (!) dintre reprezentanţii grupărilor participante, oficiali care au cerut să se revină la vechiul sistem de stabilire a campioanei judeţene.
Veriga slabă: turneul play-off nu respecta procedura statutară
"Am adunat reprezentanţii tuturor echipelor afiliate la asociaţia noastră, cerând un punct de vedere corect şi care să fie în conformitate cu statutul şi regulamentele în vigoare. Nerespectând procedura statutară, de a solicita aprobarea Adunării Generale de modificare a sistemului competiţional între campionate, am fost nevoit să solicit această convocare şi să prezint «veriga slabă»", declară preşedintele AJF.
"S-a vorbit mult, dar niciodată nu s-a supus la vot în Adunarea Generală"
Ioan Costin Toma mai spune că în vară, înaintea debutului noii ediţii din Liga a IV-a, toţi dintre reprezentanţii echipelor participante au acceptat varianta unui turneu play-off pentru stabilirea noii campioane. "De un an de zile s-a tot vorbit, dar niciodată n-a fost luată o poziţie fermă". Inclusiv la alegerile din vară s-a decis schimbarea sistemului competiţional, dar fără ca noua hotărâre să fie legalizată prin supunere la vot în Adunarea Generală. Campioana din 2010, în Liga a IV-a Neamţ, nu poate fi desemnată printr-un turneu play-off în patru şi datorită altor impedimente. Preşedintele AJF vorbeşte despre un campionat mult prea aglomerat. "Numărul de echipe este prea mare, ceea ce duce la un număr record de jocuri. Iar noi, trebuie să anunţăm campioana din Neamţ cel târziu până pe 5 iunie".
"Avem datoria de a respecta regulamentul: unde-i lege, nu-i tocmeală!"
Decizia anunţată ieri după şedinţa Biroului Executiv al AJF, va aduce păreri contradictorii în rândul oficialilor echipelor participante. "Pe câţiva, probabil îi va supăra această hotărâre. Dar eu îmi exprim încrederea în oamenii de fotbal din judeţ, faţă de care am toată admiraţia, că vor cântări bine această decizie finală. Unde-i lege, nu-i tocmeală. Cu toţii avem datoria de a respecta regulamentul, pentru că acolo unde nu-i regulă, apare indisciplina", a încheiat Ioan Costin Toma.
Girov, cea mai avantajată
Lidera Energia Girov, totodată campioana ediţiei
precedente în Neamţ, pare, acum, cea mai avantajată formaţie de continuarea
regulamentului de stabilire a campioanei, în acest nou sezon. În cursa pentru
eventualul turneu play-off s-ar fi aflat Speranţa Răuceşti, Bradul Roznov şi Energia
Pângăraţi. Diferenţa între lidera din Girov şi a doua clasată (Speranta Raucesti) este de cinci
puncte, după 12 etape desfăşurate din tur. | |
|
Total comentarii : 1 | |
| |