Foarte probabil, întrecerea campionatului
judeţean de
fotbal îşi va amâna pentru primăvara anului viitor, ultima etapă a
turului şi
alte cinci partide, rămase nedisputate din runda a 16-a.
"Sunt foarte puţine şanse ca întrecerea să
continue în acest an, pe fondul ninsorilor din zilele precedente. Decizia finală
o vom lua cel mai probabil marţi (astăzi, n.n.), în urma şedinţei Biroului
Executiv al asociaţiei", a anunţat, ieri, secretarul AJF, Jean Bratu.
Fără a fi cunoscută momentan, data re
...
Citeste mai mult »
|
"Cu două etape înaintea încheierii primei părţi a
sezonului, Energia Girov se poate considera campioană de toamnă în Liga a IV-a
nemţeană. Duminică, echipa primarului Vasile Olaru a câştigat lejer derbyul de
pe terenul propriu cu Speranţa Răuceşti, oaspeţii asiprând, la începutul ediţiei
de campionat la titlul în judeţ. Girovenii au punctat în două rânduri la
fiecare repriză, dar şi-au permis să rateze şi două lovituri de pedepasă, prin
Morţun şi Bălăjel. La penaltyuri, s-a făcut remarcat portarul oaspeţilor,
Iulian Tănase parând ambele lovituri dictate de "centralul" Ovidiu
Arusoaiei. Meciul, disputat pe un teren complet acoperit de zăpadă, a avut şi
un eliminat, Marian Barbu de la oaspeţi plecând mai devreme la cabine (65)
pentru cumulul a două c
...
Citeste mai mult »
|
Conducerea echipei F.C.SPERANTA RAUCESTI comunica urmatoarele in legatura cu demisia antrenorului-jucator Onisei Ciprian: 1.Onisei era in trative cu F.C.Zimbrul Vanatori de la inceputul turului de campionat dar din lipsa de fonduri pt cei de la Vanatori acesta a ramas la Raucesti pt actualul tur urmand ca din iarna sa plece dar aceste tratative au fost mai anvansate in ultima luna,din acel moment cautand diferite motive pt a demisiona si aratand cu degetul inspre conducere pt unele rezultate mai slabe ale echipei; 2.Conducerea clubului nu a impus niciodata primul 11 la echipa cu care sa joace antrenorul,acesta a incercat la un meci sa foloseasca un jucator nelegitimat la club intrebat de ce face acest lucru a raspuns cu nesimtire ca el ,,face ce vrea la acest club,,dar nesimtirea si mai mare este ca acel jucator impreuna cu el trebuiau supervizati de un reprezentat de l
...
Citeste mai mult »
|
Energia Girov este a doua echipa ,dupa Energia Pangarati, ce reuseste sa invinga pe Speranta Raucesti in acest tur de campinat,meciul disputat astazi (nr Duminica) la ora 11:00 pe un teren complet acoperit de zapada din Girov s-a incheiat cu acelasi scor ca in sezonul trecut,4-0 pentru gazde (2-0 la pauza).Scorul putea lua proportii daca Tanase Iulian nu apara cele doua penalty-uri dictate de catre centralul Ovidiu Arusoaiei pentru Girov. Speranta Raucesti a ramas in 10 oameni in minutul 65 dupa eliminarea lui Barbu Marian pentru 2 cartonase galbene. Primul 11 al Sperantei: Tanase Iulian,Barbu Marian,Cucos Valerian,Rosu Costin,Tampau Marius,Paval Ilie,Pavaloaie Sergiu,Chiriac Tudor,Damian Gheo ,Alexandrut Tudor. Urmatorul meci :Duminica 5/12
...
Citeste mai mult »
|
Ciprian Onisei,jucatorul antrenor al "Sperantei" Raucesti a anuntat dupa meciul de Duminica impotriva celor de la Podoleni ca nu va mai continua la echipa nici in calitate de antrenor nici de jucator,motivele nefiind dezvaluite,dar lasandu-se sa se inteleaga ca unele neintelegeri cu o persoana din conducerea "Sperantei" a facut ca "ruptura" sa fie inevitabila. 4 gouri reusise Onisei pana acum in actuala editie de campionat. Iti multumim pentru tot ce ai facut pentru noi Maga,cu siguranta mare parte din jucatori si multi apropiati ai echipei regreta aceasta despartire,insa poate intr-o zi vei reveni la Raucesti,macar in postura de antrenor.Mult succes in continuare la echipa la care vei merge!
|
Energia Girov ramine lider al clasamentului, iar Bradul
Roznov a mai scos din joben o alta victorie la scor, cistigind in
deplasare la ultima clasata.Speranta Rauceseti si Energia Girov deasemenea s-au impus impotriva Viitorului Podoleni respectiv LPS Roman. Bălăjel, autorul unei "duble" pentru oaspeţi,
dar şi Fomin de la gazde au fost jucătorii ce-au impresionat prin calitatea
jocului lor.De neînţeles pentru oficialii AJF prezenţi la meci, a
fost refuzul reprezentanţilor de la Girov de a semna raportul de joc, la
finalul partidei."N-am înţeles nici acest gest al oaspeţilor. Ştiu
doar că primarul le-a interzis delegaţilor lui să semneze foaia de joc, fără a
da explicaţii. Culmea, până în m
...
Citeste mai mult »
|
Etapa a XIV a diviziei D a pus fata in fata astazi la ora 11:00 pe terenul din Raucesti pe Speranta Raucesti si Viitorul Podoleni,echipa ce ocupa inaintea acestei etape locul 14 in clasament.Acest meci avea sa consfinteasca victoria cu numarul 10 a "Sperantei" in acest tur de campionat,scorul final fiind de 2-1.Golurile "Sperantei" au fost inscrise de catre Apostol Andrei si Onisei Ciprian,oaspetii reusind sa reduca din handicap in minutele de prelungiri ale partidei dintr-o lovitura libera. Primul 11 al 'Sperantei": Tanasa Iulian,Cucos Valerian,Rosu Costin,Cozma Iry,Barbu Marian,Chiriac Tudor,Onisei Ciprian,Paval Ilie,"Cristescu Cosmin",Apostol Andrei,Alexandrut Tudor.Rezerve au fost Damian Gheo si Pavaloaie Sergiu. Din pacate,dupa acest meci,unele neintelegeri cu conduc
...
Citeste mai mult »
|
Primarul girovenilor nu s-a considerat nici un moment
speriat că ar fi putut pierde avantajul punctelor avans, în faţa
contracandidatelor, în urma organizării presupusului turneu play-off, la finele
returului Ligii a IV-a. Vasile Olaru spune că ştie "vreo opt echipe"
care să-şi fi dat acordul, în şedinţa de joia trecută, pentru organizarea unui
turneu separat în vederea stabilirii noi campioane din Neamţ. "Am înţeles
că cei de la Răuceşti şi cei de la Ion Creangă au fost cei mai înverşunaţi, când
s-a stabilit continuarea sistemului de desemnare a câştigătoarei întrecerii",
a completat primarul Olaru. Iar pentru a-i "pedepsi" "obrăznic
...
Citeste mai mult »
|
« 1 2 ... 9 10 11 12 13 ... 26 27 » |